“Magia este ştiinţa pe care nu o întelegem încă”, spunea Arthur Clarke.
Avem în noi o putere magică pe care puţini dintre noi ştiu să o folosească.
Se numeşte Reticular Activated System (R.A.S.), Sistem Reticular Activator, un sistem care cuprinde o reţea de celule şi circuite neuronale, aflate de-a lungul trunchiului cerebral; această reţea are rolul de a filtra informaţiile, din miliardele de biţi de informaţii (accesăm în jur de 4 miliarde de biţi pe secundă), permiţând accesul doar acelora pe care tu te focusezi şi pe care le consideri ca fiind importante sau adevărate pentru tine.
Acest sistem este responsabil cu atenţia, fiind în directă corelaţie cu legea atracţiei; acolo unde îţi îndrepţi atenţia, acolo îţi distribui energia activând astfel puterea de manifestare în viaţa ta a ceea ce îţi doreşti.
RAS este motivul pentru care înveți un cuvânt nou și apoi începi să îl auzi peste tot. Aşa se explică de ce atunci când te hotărăşti de exemplu că vrei o anumită maşină, ea îţi apare în aria vizuală cât mai des sau te indrăgosteşti şi numele persoanei iubite îl vezi/auzi peste tot sau atunci când decizi să începi o dietă şi vin către tine nenumărate programe de slăbire, pentru că asta cauţi iar RAS-ul tău filtrează ceea ce tu cauţi.
Programatorul acestui sistem eşti TU precum şi toate experienţele şi oamenii din trecutul tău. Astfel că, dacă atenţia ta este focusată pe ceea ce ştii sau pe ceea ce crezi (conform experienţelor tale de până acum), RAS-ul tău va filtra şi îţi va aduce în aria ta vizuală, în realitatea ta, dovezi care să confirme ceea ce tu cauţi/crezi. Deci, RAS-ul tău preia ceea ce tu gândesti, crezi, spui, te focusezi şi creeaza un filtru pentru a-ţi prezenta ceea ce te interesează;
Ceea ce cauţi, te va găsi. Îţi va fi adus in realitatea ta mai devreme sau mai târziu. Asta depinde de alegerile conştiente pe care le faci în ceea ce vorbeşti şi gândeşti. |
Dacă tu vrei să te insănătoşeşti însă gândeşti, vorbeşti sau acţionezi în termeni de boală, RAS-ul tău îţi va filtra intocmai informaţiile pe care tu le “cauţi”. Dacă vrei să îţi dezvolţi stima de sine, valoarea de sine dar atenţia ta este îndreptată către critică, bârfă, judecată această glandă îţi va aduce în realitatea ta ceea ce tu “cauţi”.
Problema este însa că RAS-ul nu este “priceput” la a hotărî dacă ceea ce tu gândesti este şi bun pentru tine, noi fiind conştienti de ceea ce gândim, facem, spunem doar in proportie de 5%; restul de 95% funcţionăm pe pilot automat accesând informaţii din mintea subconştientă… de aceea, dacă tu crezi constant că ești genial, sistemul tău de activare reticulară va parcurge ziua în căutarea fiecărei dovezi care să confirme această credință. Şi invers, dacă tu crezi că nu meriţi, că nu e posibil, că e greu..etc, sistemul tău de activare reticulară va căuta, literalmente, dovezi care să-ţi confirme credinţa pe tot parcursul zilei.
Tu ce vrei să atragi în viaţa ta?
Cât de conştient eşti de ceea ce cauţi?
Cât de atent îţi alegi cuvintele, cât de des îţi observi gândurile?